Rolul muzicii în dezvoltarea familiei și a bisericii

Rolul muzicii în dezvoltarea familiei și a bisericii

de Eugen Baciu,
Bacău, martie 2025

„Eu am încredere în bunătatea Ta, sunt cu inima veselă, din pricina mântuirii Tale: cânt Domnului, căci mi-a făcut bine.” (Psalmi 13:5-6)

„Muzica este unul dintre cele mai eficiente mijloace de impresionare a inimii cu adevăr spiritual. Cât de adesea vreun suflet apăsat și gata să cadă în disperare își amintește de niște cuvinte ale lui Dumnezeu dintr-un cântec al copilăriei de mult uitat și ispitele își pierd puterea, viața primește o însemnătate și o țintă nouă, iar curajul și bucuria sunt împărtășite cu alții!” (Ellen G. White, Educație, p. 167)

Prin harul Domnului, am venit pe lume pe 7 iunie 1950, în localitatea Tescani, jud. Bacău, în familia Niculina & Pintilie Baciu, care locuia în comuna Berești Tazlău. Bunicii mei erau membri ai bisericii Adventiste din anii de după terminarea Primului Razboi Mondial. Noi eram cinci copii: Gabriela, Dorina, Eugen, Mihail și Carmen.

Cea mai mare bucurie pentru noi, copiii, era atunci când întreaga familie se aduna la altarul de dimineață sau de seară, la deschiderea sau închiderea Sabatului, deoarece intonam imnuri de laudă la adresa lui Dumnezeu.

Părinții noștri studiau și aprofundau scrierile inspirate ale lui Ellen White și căutau să practice ceea ce citeau.

„Niciodată nu trebuie pierdută din vedere valoarea cântecului ca mijloc de educație. În cămin să fie cântate cântări curate și plăcute și atunci vor fi mai puține cuvinte de critică și mai multe cuvinte voioase de speranță și bucurie. Să se cânte la școală, iar elevii vor fi atrași mai aproape de Hristos, de profesorii lor și unii de alții.” (Ellen G. White, Educație, pp. 167-168)

Tata nu avea mari veleitați muzicale, dar reușea să ducă melodia, pe când mama cânta ca o privighetoare. Glasul ei duios ne trezea dimineața și o auzeam intonând imnuri de laudă la adresa lui Dumnezeu, în timp ce cocea pâine sau pregătea micul dejun. Astfel, în inimile noastre de copii s-a înfiripat plăcerea pentru cântat. În anul 1953 ne-am mutat la Bacău.

La solicitarea Conferinței noastre, de a avea un pastor cu pregătire muzicală, frații de la Uniune l-au trimis pe fratele pastor Thomas Andrei, care era compozitor, dirijor de cor, de orchestră și poet. În câțiva ani, fratele Thomas a format orchestre de madoline și coruri aproape în toate comunitățile adventiste din Moldova. În felul acesta, tinerii comunităților aveau un liant plăcut, educativ, spiritual, prin care se legau unii de alții și de Dumnezeu.

Ellen G. White afirmă: „Ca parte a serviciului religios, cântarea este un act de închinare ca și rugăciunea. Dacă copilul este învățat să realizeze acest lucru, el se va gândi mai mult la însemnătatea cuvintelor ce le cântă și va fi mai receptiv la puterea lor.” (Educație, pp. 167-168)

Locuiam pe strada Ștefan Cel Mare, vis-a-vis de casa familiei Thomas. Tata l-a rugat pe fratele Thomas să vină la noi de două ori pe saptămână și să ne învețe să cântăm la mandolină. Așa se face că Dorina, sora mea, și cu mine, am luat primele ore de muzică.

În 1957 s-a construit în Bacău o biserică nouă, mare, pe strada Energiei nr. 25. Apoi, am fost binecuvântați în anii care au urmat cu venirea la Bacău a familiilor Ștefania & Gabriel Proksch și încă doi frați, Iani și Ștefan Tajti, împreună cu familiile lor, muzicieni profesioniști. Filarmonica din Bacău programa concertele săptămânale joi seara, așa că acești frați muzicieni au putut fi angajați să cânte în filarmonică – fratele Gabriel cânta la violoncel, fratele Ștefan la violă, iar fratele Iani la vioară.

Imediat viața muzicală a bisericii noastre a trecut într-un stadiu mult mai dezvoltat. Ce a urmat? În cadrul bisericii a fost cumpărată o pianină, așa că activitatea corului și apoi a orchestrei prindea viață. La programele muzicale despre Nașterea, Răstignirea și Învierea Domnului se intonau imnuri din Oratoriul Mesia de G. F. Händel și alți compozitori clasici și nu numai.

Biserica, ce avea câteva sute de locuri, era arhiplină, veneau mulți oaspeți și prieteni.  Întreaga sală fremăta de bucurie și de mulțumire la adresa lui Dumnezeu. Apogeul programului era Corul nr. 52  „Aleluia!”, când întreaga asistență se ridica pe picioare. Chiar simțeam cum îngerii cântau alături de noi.

Noi, copiii, stăteam cu mama la repetițiile de cor și învățam pe de rost toate imnurile. Apoi, tata m-a îndrumat să învăț vioara cu fratele Tajti Ștefan. Când se întoarcea tata acasă din district, mă întreba: „Eugen, ai cântat cu biserica la vioară?” Dacă îi spuneam da, se bucura. Dacă îi spuneam nu, îmi ținea câte un discurs despre câți copii ar dori să cânte la un instrument și nu au această posibilitate, sau cât de frumos este să Îl laudăm pe Domnul în mai multe moduri, fiecare cu talentul lui.

Activitatea muzicală în biserică s-a diversificat. Sora Ștefania Proksch, care era și o bună pianistă, a înființat corul tinerilor. Pregăteam programe muzicale și cântam în diferite biserici din Conferință.

Noi, copiii, tinerii, abia așteptam să vină Sabatul și să mergem la biserică, pentru că acolo cântam în diferite formații. Aveam mare bucurie să ne folosim darurile, nu ne plictiseam, iar Cuvântul lui Dumnezeu, prin muzică, era mai ușor întipărit in inimile noastre.

Ulterior, Dorina, sora mea, s-a mutat la Iași împreună cu soțul, unde a absolvit studiile de licență în pedagogie muzicală la Conservatorul din Iași.

Fratele meu Mihail și cu mine am slujit o vreme ca dirijori ai corului copiilor și tinerilor.

În vacanța dintre clasa a 4-a și a 5-a, a venit în vizită la noi verișorul Sergiu, de la Galați, mai mare ca noi. Văzându-mă cum cânt la vioară, mi-a propus să mă înscriu la Școala de muzică, să învăț la un instrument de suflat. Eu m-am bucurat de aceasta perspectivă. Am  fost admis și am studiat la clasa de oboi a domnului profesor Boboc, până în clasa a 8-a.

Acum deja era mare bucurie pentru părinți și pentru bisericile pe care le vizitam, pentru că tata ne lua să cântăm imnuri instrumentale la servicii divine unde slujea. Dorina cânta cu vioara, iar eu, cu oboiul. Apoi au fost achiziționate câteva instrumente de către biserică și s-a format o orchestră de suflători, în care am cântat la fagot. Am urmat și cursurile de pian la Școala Populară de Artă din Bacău, doi ani.  Iar acum, prin harul Domnului, când lipsește pianistul dintr-o biserică, îl suplinesc.

Îmi amintesc de vremurile în care scriam partituri pentru cor sau pentru orchestră până la ore târzii ale nopții. Nimic nu ne putea opri entuziasmul și bucuria de a-L lăuda pe Domnul împreună cu tinerii bisericii. Timpul acela și-a pus definitiv amprenta pe viața mea și în timp ce recitam poezii sau intonam imnuri, am simțit chemarea lui Dumnezeu pentru a sluji ca pastor.

După satisfacerea stagiului militar, Dumnezeu mi-a rânduit o parteneră de viață cu talent muzical – Livia. Luase câteva lecții de pian de la profesoara de muzică din liceu și de la sora Ștefania Proksch. Așa că, în mod special, după ce am fost angajat ca pastor, în 29 noiembrie 1988, am putut dezvolta în biserici acivități muzicale: cor, orchestră, iar soția mea pregătea și dirija coruri de copii.

Când Domnul ne-a binecuvântat cu copii, ne-am rugat lui Dumnezeu și am plănuit să oferim fiecăruia educație muzicală încă din copilărie. Anca, Marta și Vlad au primit de la vârste fragede noțiuni muzicale și prin harul Domnului toți au absolvit Facultatea de Muzică, Anca și Marta la Iași, iar Vlad la București.

Prima noastră dorință era cultivarea și folosirea darului muzicii pentru dezvoltarea departamentului muzical al bisericii și pentru slujirea copiilor și a tinerilor.

Anca a format grupul muzical Pro Musica, alături de care a concertat în biserici și pe diferite scene. Acum slujește împreună cu pastorul Shayne, soțul ei, în biserica Adventistă din Daytona Beach, SUA, ca pianistă în cadrul serviciilor de închinare.

Marta a obținut licență în pedagogie muzicală cu specialitate pian și dirijat, apoi a absolvit clasa de canto și doctoratul în muzicologie. A pregătit formația Bel Canto, alături de care a concertat în biserici și pe scene din țară și din străinătate. Este dirijoare și pianistă – corepetitoare, lector universitar la catedra de canto a Universitaății de Muzică din Iași. Soțul ei, Mirel, de profesie medic chirurg, a învațat de mic să cânte la pian și acompaniază biserica. Fetița lor, Miriam, din primul an de școală învață pianul. Acum este în clasa a 9-a și acompaniază în biserică și la școală diferiți soliști sau coruri.

Vlad a terminat un master în dirijat și un master în compoziție muzicală clasică, apoi un doctorat în compoziție la Universitatea de Muzică București. A format și condus grupul vocal Heart-Core, alături de care a concertat în biserici și pe diferite scene ale așezămintelor culturale. Este profesor, membru prolific al Uniunii Compozitorilor din România, Republica Moldova și SUA. A obținut bursa Fulbright în SUA și multe premii, medalii de aur și de platină la diferite concursuri din țară și din străinătate pentru compoziții și dirijat. Soția lui, Alexandra, a absolvit Universitatea de Muzică din București, apoi a obținut un master și un doctorat în muzicologie. Lucrează la Radio România Muzical în calitate de redactor. Este pianista grupului The Royal Singers și slujeste biserica oriunde este solicitată.

Toată mulțumirea și lauda lui Dumnezeu care a vegheat ca visul parințior noștri și al nostru cu privire la copii să poată fi împlinit: fiii și fiicele noastre să fie „ucenici ai Domnului” (Isaia 54:13) și să slujească pe Domnul și Biserica Sa cu darurile cu care sunt înzestrați.

După ce am ieșit la pensie, în 2015, m-am întors la „vechea iubire”… iau mandolina cu mine și mergem, împreună cu soția, oriunde este nevoie de slujirea noastră, și prin harul Domnului, contribuim la infrumusețarea serviciilor divine intonând imnuri cu bisericile pentru slava Domnului nostru minunat.

Desfășurând înaintea dumneavoastră această istorie a familiei noastre privind dezvoltarea activității muzicale, dorința mea este ca fiecare părinte să considere o mare binecuvântare și datorie de a încuraja și susține copiii cu talent muzical. Vă sugerez să investiți timp, resurse, energie și multă stăruință pentru a vă iniția copiii în arta cântecului vocal sau instrumental.

Intonarea imnurilor de laudă la adresa lui Dumnezeu va crea în cămin și în biserica pe care o frecventați o atmosferă plăcută, atrăgătoare, iar influența pe termen lung va fi cu adevărat văzută pe plaiurile Cerești.

Dragi copii, a învăța să cântați la un instrument nu este un lucru ușor și nici prea plăcut, în primă fază, dar această investiție pe termen lung va contribui în primul rând la dezvoltarea mintală, vă va deschide gustul pentru frumos și veți discerne mai ușor lucrurile și oportunitățile cu adevărat de valoare.

Dorința sufletului meu este ca să intonez Imnurile Noului Ierusalim pe plaiurile cerești, împreună cu familia mea și cu dumneavoastră!