Narcis Prisăcaru s-a născut la Bacău în 12 august 1960 și și-a petrecut primii ani ai vieții la Bicaz, județul Neamț. Primele lecții de vioară le-a primit de la bunicul matern, începând cu vârsta de 5 ani, apoi a continuat formarea sub îndrumarea profesorului Ștefan Tajti senior până în 1977. În 1970 și 1971 s-a remarcat la Concursul Național Lira de aur de la Suceava, unde a obținut Mențiune și Premiul special al juriului pentru cea mai bună interpretare a Baladei de Ciprian Porumbescu. În 1979 a absolvit Liceul Industrial din Bicaz.
A fost membru al Corului și Orchestrei Mesagerii speranței din Piatra Neamț până în 1986, când se mută la București și urmează cursurile Facultății de Medicină Generală, pe care le finalizează în 1997. La București, devine membru în corul Bisericii Adventiste Popa Tatu (1986-1993) și fondează și conduce din postura de dirijor Corul Bisericii Adventiste Militari (1993-2014). În 2015 revine la Biserica Popa Tatu ca dirijor al corului (până în 2020), unde activează în prezent în postura de corist.
Narcis Prisăcaru este, din 2013, medic primar în specialitatea Expertiza şi Recuperarea Capacităţii de Muncă.
A compus 60 de piese corale religioase și laice (pe versuri proprii sau ale unor poeți și versificări pe melodiile altor compozitori), primele 50 grupate în Piese corale, volumul I. Semnează, de asemenea, câteva lucrări instrumentale: Golgota pentru vioară solo, Amintiri pentru vioară și pian și o Fantezie cromatică pentru orgă.
Link-uri utile:
https://independent.academia.edu/NarcisPrisacaru
Exemple muzicale video:
https://www.youtube.com/@narcis.prisacaru
Partituri: